nu mai îmbrac straie din hârtie cerată
în cartea vieții
evadez spectaculos din armură
scot cu grijă neantul tatuat pe oase

în carafa de vise
înmoi carnea lui macră
îl țin sub limbă
câteva anotimpuri grase

validez ph-ul iubirii
beau soare până mi se usucă mările

ca să nu sparg menghinea iluziei eliberez vulturii

îmi iau chipul din mâinile lutului
apa de zboruri îl spală
în rugă smerită
primesc moartea ca pe-o anafură de stele

clepsidra nu mă mai încape
pe buzele tăcerii
tatăl pictează paradisul în bobul de nisip

inspir de trei ori ceremoniile și culpele de pe tipsie
capul tăiat privește lumina
eliberat de iluzii antropofage mă lepăd
de toate cuvintele

zeul ridică efemerului poalele
și dezleagă bucuriei
torentele