Nu mai pot deloc să mă spăl pe cap, ajutați un biet strungar din brigada muncitorească, depistat de astăzi cu Alzheimer incipient! Am un vârf de spin de cactus în degetul care mi-arată și-n sus (să trăiți cu toții!) de lângă degetul opozabil al mâinii drepte, îmi tot rod puțin din piele, storc și limfă, oleacă de sânge cu incisivii, nu iese, acuma îmi și mușc pata albă, să-l scot naiba, dar nu vrea și pace. Mi s-a făcut un punct roșu în mijloc, îl vreți, vi-l dau, să-l folosiți după plac! Nu cred că tânjiți să ședeți totuși sub semnul punctului roșu al meu, căci sunt destule puncte roșii în Centrul Vechi al Bucureștiului.

Nu mă ajută cineva de pe aici, alo, nu-i nimeni, chiar nimeni, nu cred asta, mi s-a spus că domniile voastre, adevărații transmițători de semnal al vieții de dincolo, vă numiți Cârcoteca Band, o formație de intervenții ultrarapide semidivine, cu sloganul "Lăsați-ne doar pe noi!" prin centrul ăsta devastat. Smulgeți, scoateți acele, precum și orice apel scris indezirabil, pe oricare adresant incomod de solicitare publică din funcțiune, atunci când vă concentrați pe-un punct nevralgic, depistat de voi la timp, considerat și de extremă urgență.

Haideți, echipă de șoc, constructorilor din Olimp, nu vă e deloc greu să faceți și unui puștiulică neartist ca mine, din atelierul muncii manuale al Agoniei Bucureștiului un pustiu de bine, știm că de acum înainte nu-l mai ușuiți ca pe un zevzec agiamiu și pe ultimul venit în acest buric de târg, scoteți-mi odată, pricepuților, vârful de ac natural de cactus, please, please! Sau sunteți nepricepuți, fricoși, doar niște îngrămădiți? Vă e frică de-o capcană, ha? Vă e frică, da, că am devenit mai mulți decât voi și v-o tragem...

Doar știți și pe de rost ABC-ul linsului și linșajului! Sunteți mari maeștri, mari artiști...