să te agăţi de un gând ca de un colac de salvare

atunci când toate apele cresc şi cerul

are culoarea înecului

să te agăţi de proiecţia eului

ce-ţi întinde o mână

din dimensiunea iluziei veşnice

şi să nu ştii cine salvează pe cine

să fii omul păianjen agăţat de razele soarelui

prinzând în culori rogvaiv

speranţele oamenilor

şi lacrimile creatorului aflat

în stare de faliment

de la atâtea vieţi neprofitabile

să nu-ţi trezeşti păsările din tine

te vor lăsa fără anotimpuri

şi inima ta va rămâne

doar un cuib părăsit

să fii un gardian al spiralei

din capcana viselor