azi noapte am dormit cu luna în pat,

n-am mai închis geamul, ca altă dată:-
întră când vrei i-am zis,

și ea a intrat,

dimineață

m-am trezit, plină, luna
statea pe stânga patului, cu inima-n mâini,
soarele răsărea pe dreapta: -
ce s-o fi întâmplat în timpul nopții,

( țin minte ti-am spus noapte bună, după, un șoricel sau liliac,
posibil o bufnită, cine să mai știe, casa e vece de-o sută de ani,
a fost spital,
cineva ronțăia peretele, se mișca de parcă avea viață, de parcă ar fi fost sărbătoarea peretelui,

n-am luat în seamă,
am inchis ochii, ca de obicei)


*

când se trezește, soarele vine la mine in fereastră, mă- încălzește cu atâta dragoste de am pe urmă să dau și la alții,

azi mi-am zis: - am să-mi pun niște haine ușoare, am să merg eu la el,

cum ridicam dealul am auzit o pisică (sau poate un lup),
se arăta cineva în zare
iar din acel loc venea un plâns de nou născut, de parcă mă chema să-l iau în brate,

din nou, mi-am zis: - nu te speria, prosbil e din pricina că ai dormit azi noapte cu luna,
miroși a lună, te confundă,
am mai făcut câțiva pași,
ce credeți?

aud păsările,
zboară,
cârduri și cârduri, ca vrăjite, zboară de pe stânga pe dreapta, traversează cerul de parcă ar fi traversat ape,
in ochii mei,
am vazut cum luna le dădea drumul din mâini, își scutura brațele
iar ele treceau drumul cerului, zburau pe partea cu lumină,

luna plină, ca o gradivă mândră, până la urmă, se uită la răsărit de parcă îi spunea: -
eu te-am născut, nătăflețule, eu ți-am dat viața luminii,
mai ai de crescut, dar până atunci joacă-te și tu cu
pasarile-n
raze
aurii, răsfațăle, crăițe dornice de sărut,


(sufletul a auzit gălăgia de-afară,
a eșit să zboare și el cu pasarile,
cine nu vrea să zboare cu păsările din sfânta dragă dimineață,
atunci i-am vazut ochii, avea ochi de mormolog, aripi din crengi,
rădăcini din flori,
plete din vânt,
numai că dădea din aripi ca un fluture monarh)



*

în lumina soarelui păsările se-nbăiau,
se închinau, dădeau din aripi,
se-nchinau, primeau darul zilei, aripile deveneau brațe,
coborau de parcă purtau un prunc pe care îl așezau cu mare grijă pe câmp,

fâlfâiau din aripi, își scuturau lumina, ciuguleau,
ciugulea,
pe câmp, au rămas doar cioturi de coceni,
se pare, vacile dorm, poate rumegă-n liniște,
sau, … vecinul le-a dus la abator,
nu le vâd,

mă uit încremenită, fără grai, păsările vin și vin,
unele cântă, altele tipă,


în depărtare aud vânătorii,
și-un tren,
vine sau pleacă,
nu mă dumeresc,


mă uit pe stânga,
luna a disparut de parcă nici nu a existat
vreodată,


parcă în ciuda zgomotelor, soarele se ridică și mai sus,
adevărat, e mai multă lumină, numai că păsările nu se mai aud,
au dispărut, fără urmă
în aer

doar omul lasă urme,

nu-i adevărat, nu au dispărut, aud ciorile,
mă bucur ca atunci când zburau deasupra ogrăzii iar din cioc le cădeau nuci,


câteva tractoare huruie pe câmp,
încep aratul,
scriu poeme de toamnă,

interesant,
se aude behăit de oi,
în țara asta a venit moda de-a ține (din nou) oi pe lângă casa omului)
numai că și lupii au început a se-nmulți,

(în urechi îmi sună: - laie bucălaie de trei zile-ncoace gura nu-ți mai tace )

am vurut totul să rămână în zbor,
păsări, păsări, păsări, .... doar că-mi răsar în fața ochilor cele
patru valize,
patru zări,
cătâ ironie, cine s-ar fi gândit
atunci,
mioare, mioare, mioare, le-am tăiat gâtul, pus la păstramă: - gata cu mioarele, a trecut moda de mioare,
vrem buffalo,
doar că nimeni nu ne-a spus și lor li sau tăiat gâtul,
demult au fost îngropați de vii,


Greierii,
Greierii,
Greierii,

cântă si cânta, încep munca greierească, schimbul de zi,

iarba e rece, copacii roșii de frig,
ciorile harnice, strâng boabe de porumb de parcă ar strânge aur,

un gânsac, zboară pe deasupra mea: - o fi rătăcit,
găgăie, mă- ntreabă: - ce? scrii? scrie scrie, fiecare cu treaba lui,


din nou aud împușcături, inima- mi sare din piept, mă gândesc: -
Doamne, pe cine oare lași să împuște,
de ce ai nevoie de suflete noi, suntem oare prea multi, sau prea goi,
am obosit pământul sau l-am plictisit,

Greierii,
Greierii,
Greierii,

se-ndeamnă la cântat,

m-ai fac câțiva pași, mă gândesc la tine de parcă ai fi și tu printre ei, un greier sau vânător,
oare cine poate ști absolut totul,
ne perindăm prin atâta iarbă și flori, și
nori,
ploi,

si aer,

m-ai fac câțiva pași, numai că nu-mi vine de loc să plec, de
fel,
de fel,

văd o piatră mai mare, e acoperită cu licheni, zici că e o casă de modă, gata gata să-și prezinte colecția de out couture pentru noul sezon,

mă așez pe ea,
nu-mi vine să plec niciunde,
un stejar în față, se uită mirat,
(am ce am cu stejarii, o treabă nerezolvată din clasa întâi:-
nu mai vii, nu mai vii)

mă rup în două aripi,
sunt gata să- mi iau zborul ,
soarele mă-ncălzește, sau poate încălzește piatra și mi se pare,
știu bine, fără pic de vanitate, strălucește pentru mine, atunci n-aș fi avut niciodată părul galben,

frunzele de stejar se ghemuiesc, cad: -
bună glumă, și noi credem la fel, soarele strălucește numai pentru noi,
așa cunoaștem veșnicia cum tu ți-ai cunoaște cele cinci dejete,


*

toate pasarile zbor catre soare,
toate păsările zbor,

numai luna se uita la ele ca o regina