arunc năvodul în marea liniștită,
plutesc pe valuri precum o meduză,
cu fire romantică am fost investită,
nu îmi pasă că vremea este obtuză.

îngrop iluzii în nisipul de aur,
castele ridic pe țărmul de sidef,
poeme de iubire creez ca un faur,
invit și soarele la tainic fief.

rog timpul să fie domn veritabil,
să nu-mi încarce inima cu deziluzii,
să îmi ofere optimismul inepuizabil,
fără traume și sinistre contuzii.

sunt menestrelul care cântă la flașnetă
pentru iubire o frumoasă canțonetă.