seară de octombrie,
clopoțeii din verandă
trezesc vântul,
să spună povești la ferestre.

puișorii de gâscă-au ațipit;
copacii au înțepenit intr-un geamăt;
steaua polară
alunecă lin pe cumpăna fântânii.

peștele-lună
anevoie trece prin găleata spartă,
să-și mai vadă o dată
chipul din tinerețe.

într-un ochi
de nemărginite ecouri,
printre scoici și steluțe de mare,
cântecul duios al mamei
se revarsă-n mare.