nu am spus niciodată că e ușor să citești

oviațășiceva de file în care bunicul

descrie un punct și atât, mai trecea o stare

mai sufla un vânt, mai trecea un nod în gât

nu e ușor nici să exiști

într-un punct, nu are nimeni atâta răbdare

câtă avea bunicul, urcat pe calul său de poveste

și pornit într-o noapte din fundul aurului către

vârful muntelui. unii nu citesc nici însemnele

de pe toaletele publice, ce rost ar mai avea

când fustele nu mai înseamnă nimic, dar

bunicul merită tot efortul. pentru tine, bătrâne,

pentru tine dau și vestul, dau și nordul, pentru

drumul tău peste culme ca să ajungi într-un gând

în locul cu verdeață care de la distanță nu pare

să fie mai mult de un punct.

alephul este indefinibil, albinele i-ar putea spune

povestea, bunica i-ar putea spune povestea,

eu aș altera-o dar aș spune-o și trezit din somn,

povestea punctului din perspectiva restului pământului.

acolo șade bunicul, imun la rău, cu un boț

de pământ ars plin cu ceasla, sub nucul bătrân, pe fondul

sonor al europei libere. nimeni nu îi poate face

rău alephului. nu s-au inventat lupele care să-l

mărească într-atât, încât să îi destrame memoria, ființa,

să îi sfâșie organele. să tragi la punct fix e doar o figură de

stil, vânăm vânt și inventăm victime pe hârtie. un

punct nu dispare, un punct se rescrie, securitatea

e o glumă bună, doarme vigilentă sub vie