Pe stradă trecătorii au feţele de cretă,
Şi buzele de humă şi haine lungi de fum,
Eu te zăresc prin ploaie, firavă şi concretă,
Când merg cu nişte umbre spre capătul de drum

Prin burgul unde ploaia măruntă ne deprimă
Şi cicatrici de-amoruri ne dor a vreme rea,
Te mai întorci odată-n odaia mea infimă
Şi plânsuri de vioară se sting în urma ta

Din streşini curg şiroaie, ca într-o inerţie,
Sărutul tău de frunze devine roşu-nchis
Şi-n cioburi de clepsidră, ca într-o agonie,
Tot infinitul lumii se va opri în vis

Din turnuri de-ntuneric cad fulgere letale,
Halouri de uitare se-ndreaptă către noi,
Când ne iubim acut prin strigăte carnale
De parcă am fura ceva din amândoi !