- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Și va veni o vreme când tot va fi nimica
Când brațul greu al muncii te va lovi-n sudoare,
Curajul, bărbăția se va-nrudi cu frica
Și-o disperare mândră va crește în hotare.

Și va veni o vreme când costul scump al vieții
Se va plăti cu ură, cu chin, cu dușmănie,
Și corpul plin de viață ca roua dimineții,
Se va topi în soare, în iarna lui pustie.

Și va veni o vreme când tot ce-nseamnă rugă
Va ridica pământul în slăvi printr-o cântare;
Cel ce ar vrea să scape, cel ce ar vrea să fugă
Atunci are să moară pierind peste hotare.

Și va veni o vreme când totul va dispare;
Nimic nu va renaște, nimic n-are să-nvie,
Doar Soarele amiezii veghind cotloane goale
Va stăpâni în haos, în vid fără să știe.