unde te duci?
și mersul legănat te îndeamnă să mergi
ca și când ai fi un poznaș
nici nu mai știi
de câtă vreme unghiurile au înțepenit în spațiul lor,
lipite de cerc,
chiar sub rotule

prinzi potecile,
altădată
le pășeai pe verticală,
le așezi pe drum,
le întinzi cu podul palmei,
nici măcar o scamă să nu rămână deal

unde te duci?
acum privești,
din când în când,
înapoi,
peste umăr,
e foșnetul acela ce cântă mereu
mai stai! mai stai!

aveai privirea doar spre înainte
și caii galopau zgomotos în urma ta
le simțeai răsuflarea înspumată în ceafă
și zâmbeai
știai că n-au să te ajungă

cumva,
s-au adunat toate firele de nisip în cioturi,
să pășești peste ele
nu-i loc,
să alergi nu poți,
iar caii…
caii își flutură coamele în fața ta

unde te duci?
tu stai pe o bancă
sub un castan
și tremurul din mâini te scutură,
dar tu ești în căruța aia,
strigând cailor să prindă curaj
doar râsul vostru
se-aude peste toată valea
și ea ți se prinde, strâns, de trup,
de parcă ar vrea să te știe acolo,
în zborul ce vă amețește

ecourile au tăcut

pe o alee verticală
o frunză se cerne
îndrăgostiții aleargă
în urma lor caii