agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2023-10-25 | |
Câteodată omulețul roșu de la stop
joacă step. Mi se întâmplă asta o dată la trei depresii. Atunci, țintuit la pat cum sunt, îmi vine să mă duc să propovăduiesc binele în lume, să încurajez oamenii care au nevoie să fie încurajați strângând pumnii până ce degetele spirale trec prin palme. Doldora de amintiri vechi, de amintiri false sau de așteptările alea nenorocite le proiectez pe tavanul care a coborât la o respirație distanță de mine. Și văd foarte bine reclamele în care se arată fericirea în cuplu odată cu deranjamente gastrointestinale, odată cu îmbătrânirea, odată cu cea mai banală pastă de dinți, odată cu accidente grave ce aștern bolnavul într-o pădure de perfuzii cu fructe pentru vene ascunse în picături lente sau rapide (depinde cum țin inima pe pernă). Atunci simt atâta fericire sub cearceaful de o tonă încât mișc alte picioare decât ale mele, picioarele alea cu bătături roșiatice dar nenorocit de fericite că va avea cine să le îngrijească. În tot acest timp tot interiorul îmi este roșu și taurul cosmic galopează spre mine la infinit prin spiralele degetelor cu care bat darabana în inimă, desigur prin alte brațe decât stâlpii mei doborâți de furtună.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate