îmi răsar din minte
pietre
pe care saltă tăcerea
îmi proptesc fruntea
de cer
și nasc curcubeul roz
pe care alunecă
ca pe topogan
viața
doar tu iubite îmi
cuprinzi tâmpla
între cuvinte
să fie nisip oare
care se revarsă din
clepsidră peste noi
ne îngroapă
până la brâu
până la zâmbet
până la rădăcina iubirii
până la marginea
infinitului care se
contorsionează
să apuce între dinți
raza de soare.