din mine se vor scoate doar oasele albe ale iluziei
ideile negre despre fericire se vor șlefui precum pietrele de râu
de la cursul de mineralogie susținut de novalis bântuit în nopțile cu lună plină
numele lui așezat pe o lespede de astralis nu-l mai știa nimeni era pretutindeni
intram în zi prin magie observând în detaliu scălâmbăiala maimuțelor
așezate-n cerc
trupurile contorsionate dansând în circus maximus
descrierea faptelor și a întâmplărilor care le adusese pînă aici
pe drumul plin de sînge
eroic
pînă la glezne
pînă la sprîncene
orașele pierdute în memoria lor
trebuia să fi fost cineva foarte puternic
pe drumul de piatră neagră al iluziei
ucise
sfîșiate
înghițită
de scălîmbăiala maimuțelor
oamenii nu se pot dresa
poemul era forma de autoapărare genuină
aici și pururea la înaintarea prin durere
avea chip
avea trup
prin moloz și mocirlă
până la gât
până pierderea șirurilor de civilizații
așezate-n cerc
în circus maximus
dintr-o îndepărtată adolescență unică și foarte personală
în acea zi novalis își dăduse întâlnire cu romantismul
în poeme cu suflet albastru cu sînge albastru
scurgîndu-se pe caldarîm înainte de măcel
poemul avea nas avea gură avea dinți sfărîmați ca-n picturile rupestre
din pădurea neagră omul negru venea cu securea și i le ciopârțea
întâi degetele
apoi
îi scotea unghiile
& tot sadismul
pentru care fusese în stare specia umană
să danseze -n
circusmaximus