te întrebi al cîtelea zerou ești după virgulă în ecuația lor și totuși contezi
că și soarele a răsărit de atîtea ori pentru tine. că zăpada a apărut
apoi s-a topit pentru tine, că prietenii se gîndesc cînd văd un morcov
la un om se zăpadă, nu la o ciorbă.

ești special, o ciorbă de pește făcută platonician din ideea de pește
dar ești aici, cu o felie de pîine pe post de covor zburător cu două viteze
dacă ai doi cartofi arhitectul spune că omul de zăpadă e complet.

eu te doresc, nu pun omul de zăpadă în oală, eu mă simt un deținut
în muzica mea, în cuvintele mele, sunt cel care privește prin spațiile dintre piese
dintre cuvinte, cum te duci la munte și muntele e doar invers
și stau ca la capătul prăpastiei să te prind în brațe.

o să îmi tai unghiile și le pun în scrumieră și le dau foc, poate așa uit
ultima mîngîiere a noastră, am o singură poză cu tine în care suntem fericiți
dar se spune că își caută cagulă, fumez țigară de la țigară doar inima o simt
că bate din mine în tine, ca o mină care se scufundă în loc să explodeze
inima mea de jeleu, și nu de ciocolată

uneori am dureri care au chipul tău, nu e vina ta, zic asta pentru că nu știu
ce să îmbrac, inima mea e pe jeleu, nu pe ciocolată, am un tricou
care trăiește pe mine în locul meu dar el nu vrea
decît să stea fumos și înpăturit peste halatul tău.