am inima prinsă
într-un garou care a comprimat prea multă speranță
Dar nu mai donez sânge
din dimineața în care
tot centrul de transfuzii era plin ochi de milă
și mi se încorda disperarea
ca un acrobat pe sârmă care riscă mult pentru un vis
Firește, visul meu
e despre tata
Însă
el era sugrumat
peste viață
și iar îmi vine să mă urăsc
să-mi fie ciudă că n-am putut decât
să livrez iubire cât pentru o companie
de vânători de munte
și privirea-mi desenează în aer
mere domnești
pălărie pierdută în soare
coș din nuiele răsturnat prin timp
După mine,
Cer sângeriu
pășesc prin
Noiembrie
Visul nu e socoteală
Dar
e aici