- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
M-a ucis un gând răsărit din gânduri
Ce m-a stors de vlagă și de prospețime,
Trupu-mi doarme-acum între patru scânduri,
Iar iubirea-mi zboară către înălțime.

Două lacrimi reci, răsărite parcă
Din coșciugul vechi, putred, neîngropat,
Murdăresc pârâul peste care-o barcă
Poartă trupu-mi viu către-un alt păcat.

Trupuri mlădioase strânse-n pieptul rece
Se succed pe maluri către asfințit,
Alungând o rază, către care trece
O nălucă vie care n-a murit.

O cascadă dulce așternută-n stânci
Poarta către luna palidă-și deschise,
Astupând cărarea dragostei adânci,
Ucigându-mi gândul amintit de vise.