m-aș ascunde acum în sunetul muzicii,
să uit că moartea mi-a luat iubitul,
n-au leac pentru durere nici medicii,
tristețea mea atinge infinitul.

doar luna îmi mai alină suferința,
cu chipul blând de mamă ancestrală,
mi-au rămas doar versul și credința,
mi-a rămas imaginea iubirii virală.

dar n-am să las durerea să mă frângă,
cum doboară furtuna arborii istoviți,
nu am să-mi las inima să mai plângă,
în lungul șir al anilor desțeleniți.

cântă-mi inimă ca vioara măiastră,
de dor, de iubire, de patimă albastră.