Se lasă pe zare nori grei cum e plumbul.
E toamnă deplină și zorile-s reci.
În lan de rugină foșnește porumbul
Și-n vreji de aramă se-ncurcă dovleci.

Pe miriști coclite cad ultimii fluturi
Și-aceleași fântâni, amintindu-și cum pier,
Adună o umbră de lacrimi în ciuturi,
Proptindu-și uscatele cumpene-n cer.

Stă lunca în drumul luminii piezișe,
Lăstunii din maluri sunt duși înspre Sud,
Doar câțiva nagâți strigă-n smârc, sub costișe,
Și după cortina de neguri i-aud...

Amurgul se-mbracă în purpură caldă
Cu pete pestrițe-n hățiș de răchiți,
Iar plopii cu brațele-n aer se scaldă
Gonindu-și dogoarea din zi, osteniți.

Se tulbură-n zare nori gri cum e plumbul,
Pendulele timpul îl picură-n ploi;
În glugi de rugină adoarme porumbul.
E toamnă deplină. E toamna din noi.