Lumina de crepuscul apare-n orizont
Purtandu-si molcom,trist rănile de pe front
Dar nu de azi de ieri ci de prea multe veacuri
Iluminand spre seara prea-tristele meleaguri...

Oare cam câte lacrimi de dor și de durere
S-au scurs din neamul nostru în interval de ere?..
Câte crâncene răni si chin și suferință
Pentru romani sa-ndure atata umilință.

Tot divizați precum măliga cu o ață
Asa s-au scurs istorii si-a noastră biată viață
Fiind luați drept parii pentru cotropitori
Care ne-au luat și tara și ai noștri feciori.

Evreii au fost poate poporul fără țară
Însă în conștiință au putut să apară
Uniți în Idealuri si-n același divin
Și-au ratacit prin lume sub același destin.

Grădină prea-curata a Prea-Sfintei fecioare
N-ar trebui românii să fie la fel oare?
Să fim uniți în brațe,în suflet și destin
Și sa luptăm cu toții cu-un ideal divin?

Divide et impera să nu ne biruiască
Iar dragostea de tara continuu să tot crească
Si-n piept să bata inimi de-adevarati romani
Ce își apară neamul lăsat de la străbuni!

Să strălucești române ca steaua-n răsărit
Iară pe a ta frunte să stea un mărgărit
Care să te vegheze doar către răsărit
Căci mult chin și amar soarta ti-a oferit!

Dar Dumnezeu e sus și-ți știe lacrima
Și oricând pentru tine Iisus se va ruga
Iar Maica lui va spune celui ce-i infinit
Că tu, române dragă,crucea te-a miluit!...