privești rostogolirea unui bulgăre de zăpadă.

cine nu e gata îl iau cu... unde-o fi lopata?

mai an, te gândeai la iarna rusească

de n-o să vină peste tine ca un sfârșit de lume.

na Sibir! na Sibir! în urale de capete înfierbântate.

ceai sau vodka? ori vreo dulceață la orizont?

sufletul omului - iată marea enigmă,

fie că-i pe verticală, fie pe orizontală,

fie că se ondulează după relief.

acum - zi și tu! - nu-i mai bine să te

pierzi în onduleurile din părul iubitei

decât în zăpada nesfârșită a stepei?

să bei infinitul din buzele ei

cum pruncul de la sânul mamei laptele?

și totuși, setea de alb îți mută cărările gândului

cu vreo câteva lungimi de dor mai departe.

zăpadă! zăpadă! în această fericire poți să mori,

o dată sau de mai multe ori!

te trezești din vis. unde o fi lopata? de când n-a mai nins,

ai rătăcit-o printre alte unelte. sau poate s-o fi

transformat arghezian în pixul acesta cu care albăstrești aiurea hârtia.

bulgărele a crescut. poți face acum un uriaș om de zăpadă,

să chiuie în jurul său copiii, într-un fel de vestire a Nașterii Pruncului.