Gonit de sens,cu suflet mort în umbra marii fericiri
Fără să pot măcar să sper la visul unei mari iubirii
Dorind cu patos să mă rog în fața Celui ce e sus
Eu tot privesc spre orizont fără să am un scop propus.

În spate stă o cruce mare a unui om lipsit de sens
Care încearcă în continuu să lupte cu-un destin pervers
Ce îl tot strânge zi de zi către al morții răsărit
În timp ce a lui stea din cer apune calm în asfințit.

Ăsta sunt eu. Cel ce e azi epava propriei persoane,
Având deasupra capului doua sfinte și mari icoane.
Una e mama,ea e bine.A doua a fost mai demult.
Era al mei părinte,tata,ființa care m-a crescut.

Să mai aștept ceva anume de la Fortuna? Oare ce?
Atâta timp cât eșuez în ce înseamnă dragoste.
Icoana maicii din perete îmi spune-ncet sa am speranță
Și să privesc spre orizont unde ești tu,iubire hoață!

Vrei ca să fugi?Vrei să mă lași să zac in chinul neputintei
Și să gust amarul ce stă în chinul greu al suferintei
În timp ce tu iubești si crezi că eu nu știu de acel om
Ce azi se-ascunde-n ochii tăi spunând că este mare domn?

E șansa lui.Nu o contest.Are noroc că îl iubești
Și eu știu bine cât de mult din pietre poți sa șlefuiesti
Suflete demne,sănătoase deși erau niște epave.
Dar spune-mi:Cu ce buzele-i tu le consideri mai grozave?

Buzele lui pot sa-ti șoptească foarte frumos un te iubesc.
Pe loc inima,sufletul și ochii ele îți vrajesc.
Dar crezi tu oare,Catalina, de Catalin e serios?
Ai grijă mare!Eu îl simt.El numai te-a MINTIT FRUMOS!

Așa că, dragă nalucire,ești dată către falsitate
Și ai ajuns să fii mințita, frumos ce-i drept,dar din păcate
Nicicând acel biet Catalin nu va avea inima ta
Pentru că ea este la mine și bate-ncet lângă a mea!