Nu strig că sunt că moartea mă aude
Şi-mi face trupului culcuş de humă
În perne-un timp uciderii tu du-mă
Iubito-n sânge umbre ce-ai drept rude.

Renaşte-mă la sânul şoaptei mumă
Tăcut să ţip în răni de viaţă ude
Şi traiul de lumină să-mi asude
În clipe ce enigmele însumă.

Din raclă foc să fac în sobei gură
Deocamdată, basme-n taine-arzând,
Să ningă vis povestea te îndură.

Pe două căi păşind cu-acelaşi gând
În aşternut e dragoste şi ură,
În loc secunda-i vecilor pe când.