Unghiile degetelor cu care te scormonesc,
Cu care te caut, cu care te sondez și
Datorită cărora îți e crudă pielea...
Rece, sângerie și ca de sticlă...

Sunt izvoare desfășurate dintr-un niciunde.

Distanțe literare ce împletesc, ca din fonturi,
Punți, arcade, orizonturi, dialoguri,
Răsărituri și apusuri volute.

Scrâșnitul, creșterea lor, îmi rănesc trupul, clipa
Celulelor morții îmbumbiate din risipirea vremii
În care din golul sinelui încă se rostogolesc
De-a lungul cerului în care mi te căută și
Descoperindu-și sinele se întregesc...

Acestor unghii, generatoare de înfiind,
Care fecundează adâncuri, mă re-adaug
Spre a vibra, asemenea zborului plin
Unde scormonesc pentru a naște
Un al fel de sine interior.

Amplu, natural și plin de firesc aici,
Unghiile cu care te scormonesc
Devin prelungiri de lumini
Cu care noaptea în cer
Stelele strălucesc.