ființa zăpezii
se cerne mărunt în tușe
de alb ca ultimul pictor
pe fine hartii de orez
lumini dintr-un râu nevăzut

colind fără glas
înainte și după neliniști
pun frâu nemișcării
se roade rășina prin cetini inele
de ler și leru-i lin

fereastra lucește
în patru canate și-n toate
e cerul deschis
ninge cu fulgi de poveste
flori dalbe o candelă veche

ștergare și boluri
cu poame pe masă
desprinderi de timp și de spațiu
lerui cuvântul rescris
cu cerneala de inimi

cât încă e zvon
de colindă calde
să fii fărâma din tată
rodește în fiu
de ler și iarași leru-i lin!