în acest labirint de culoare dihotomice
întinse ca niște intestine uscate și goale
dialectică redusă la negare și fum
de țigară ce risipește un sens de viață aproape normală
grăunte de nisip între fărâme de lumină
durere ce umple de foame aceste forme cu colțuri și umbre
aceste culoare de lanțuri, ramuri,
generații de credințe fiecare cu trădările sale
un infinit de singurătate disecat fractalic
în infinituri mărunte

o fugă, aproape un dans
completează aceste imagini-peliculă în formare
un fetus de gânduri și mișcări în negare
vulcanic, ritmic un suflu de sânge ce risipește
la fel cum adună amintiri ca pe scoicile de pe fundul de mare
evaporat de-așteptarea cu gheare
vânătorul-vânat, lumini mereu în schimbare

când totul capătă contur și filmul se termină
și tu citesti aceste rânduri
spune-mi cu ce droguri să ne mai drogăm
să scăpăm din această uitare

și ce te face pe tine să crezi
că există scăpare