agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2024-01-10 | | (1) de la o vreme în Dumnezeu a intrat frica de oameni noaptea adoarme cu ușa-ncuiată ca o femeie care se baricadează în casă și seara lipește urechea de ușă s-audă când se întoarce fiul comă de beat degeaba încerci să-l convingi că nu-i ok nu are familie ori prieteni care să-l mai întrebe din când în când cum o duce într-o zi o să crape ca noi toți singur cuc nu va ști nimeni doar după vreo două trei zile vecinii deranjați de miros vor suna la urgențe în vreme ce restul lumii va scrolla știrile va trece rapid peste titlu misiune deblocare ușă apartament apoi va lăsa inimioare și mâini împreunate sub articole despre postul intermitent el o să ridice din umeri: ce-am avut și ce-am pierdut o cană cu apă la bătrânețe sau scorul apgar tot un drac (2) când erai mic preotul întreba cine știe unde e raiul și unde-i iadul? toți se grăbeau să arate cu degetul care spre cer care spre centrul pământului numai tu ai dus mâna la cap și la inimă când ai crescut în locul preotului un profesor fâșneț a-ntrebat ce știți voi despre Dumnezeu? din ultima bancă te-ai ridicat cu tupeu și ai spus Dumnezeu a murit hai să trăim! apoi ai spart socialist o halbă imaginară acum din când în când recitești Robinson Crusoe îți închipui că Dumnezeu se dă de trei ori peste cap și se preface în om sunteți amândoi pe o insulă fără resurse îl ucizi și-l mănânci apoi te întrebi cu mințile rătăcite: e canibalism sau autofagie?
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate