agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 219 .



portret al alcoolicului în bodegi baroce cu hoți și curve
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [batranutragator ]

2024-01-12  |     | 



întotdeauna am avut un as la spate
ca georges de la tour în picturile sale și am ghicit în pahare
mai bine ca o ghicitoare țigancă
am fost prezent la bodegă mai devreme decît brokerul la bursă
și am tranzacționat viața mai scump decît toate diamantele
de pe pămînt

am fost acolo, în spelunca aceea unde în cuier sunt sute de cravate
lăsate de toți cei care au renunțat la ștreangul corporatist
pentru o beție în care poți uita
că ai dat faliment sau te-a înșelat nevasta
că ți-a tras-o viața și acum poți picta
un tablou în mișcare și în beție
portretul artistului mort în timpul vieții sale
cînd pofta de a trăi îți roade burta ca într-o tortură cunoscută

cînd totul e un scurtcircuit al imaginilor care se înghesuie
în capul tău și toți nervii ard cu viteză ca niște fitile
să-ți bubuie inima
mințile sunt deja furate de o femeie cîndva frumoasă
căreia îi promiți că dacă te sărută
o să-i pui dintele lipsă

toți în jurul tău sunt niște costume închiriate înmuiate în alcool
și deznădejde, tu ești un caravaggio spadasin
ridici paharul și strigi
nec spe, nec metu
fără teamă, fără speranță
cum ai da foc întregii tale vieți numai să îți taie capul
în locului sfîntului ioan botezătorul pentru că vrei să botezi
cu sîngele tău iubirea

pentru că știi că nici o femeie nu iubește ca o curvă
și nici un bărbat nu iubește mai intens și frumos ca un hoț
stai cîteodată seara și unești stelele cu linia vieții tale
pînă îi desenezi chipul
și dacă mai cade cîte o stea știi că plînge

plînge cu lacrimi din acelea că dacă ar cădea peste tine
ai îngheța ca într-o pictură barocă

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!