Am de ales, a te uita şi-a te ierta,
Şi nu mai pot găsi alternativă,
Să te mai iert când eşti cu-altcineva
Când voi rămâne în expectativă

Mi-ai dat să muşc din mărul otrăvit,
Cum a minţit-o şarpele pe Eva,
Şi-acum când mă îndrept spre răsărit,
Parcă m-aş rătăci în vechea Odiseea

Am devenit cumva mai înţelept acum,
Iubirea este focul aspru ce se stinge,
E rugul ce rămâne doar un scrum,
Şi anotimpuri cu iubiri până la sânge

Iubito, poate-am fost un mare visător,
Un trubadur, ce-a vrut doar să te-ncânte,
Ce te-a-ntâlnit pe mări întâmplător,
Un fost atlant, cu pletele cărunte,

Privind talazuri vreau să ştii mereu
Că vreau să-ţi aminteşti de vremea ceea,
Cănd rătăcit-am pe ocean ca Odiseu
Să-şi caute regatul şi femeia