Ce mânã nevãzutã
Ne aruncã
Din înalt,
Încât plonjãm,
Pe nesimţite,
AICI ŞI-ACUM?

Nu ştim ce-a fost,
Nici ce va fi,
Ci un continuu ACUM ne aciueazã.

În spaţiul de AICI,
Ne agãţãm cu disperare
De tot ce e palpabil,
Zornãitor
şi sclipitor,
atraşi ca fluturii de noapte
la lumina unui bec.

Pe-orizontala vieţii noastre
Rãmân doar resturi calcinate,
Pulberi de false aripi
şi gânduri aruncate pretutindeni.

Se-ncearcã unii
Sã urce golgote:
De cuvinte,
De ambiţii,
De orgolii,
Dar zborul lor
E doar un veşnic picaj.

Şi-atunci,
Mã-ntreb:
Cine cuteazã sã înfrunte
Contracurentul
Pe verticala eonicã?
E dorul?
E iubirea?
Credinţa?
(Cuvinte mari în lumea asta micã!)
Sau doar e moartea sublimatã
Ca spuma mãrii ce se întoarce-n nori?