Culcă-te gând! E război.
Vei fi împușcat! Se trage în noi!

Se trage cu intenții de umbre și cu
Inflorescențe divine care și din jivine
Vor crește, rădăcini anodine, în ferestre,
Unde mineri sparg în pietre și ca ei
Sondori forează spre creste
După generații rupestre.

Culcă-te vis! E târziu.
Nu mai are cine să te viseze!

Cei care dorm sunt același pustiu
Al adâncului în care, cel mai târziu,
Au construit poduri spre orizonturi
Pe care, cei ce le caută spre a fi,
Vor rămâne dincolo de ceea ce
Nu pot adaugă bătăilor inimii.

Culcă-te, iubita mea! Mâine
Tot ceea ce ți-am povestit revine.

Noi suntem doar umbra întinsă
Între valul ce se revarsă peste plajă
Și orizontul din care marea ce o privești
Îl renaște ca dintr-o margine separată.

Împreună vom rămâne mereu,
În același fel în care luna și soarele
Deasupra crugului cerului se rostogolesc
Împărțindu-și din lumină întunericul
Care le generează staza adâncului
Din care în sine se ipostaziază.