credeam că ai să-mi spui totul despre tine
dar ți-ai confecționat o oglindă
din principii de nisip
din cuarț topit
nu spun că din sticlă de cristal
pentru că știi și tu
sticla nu rezistă
sonata pasiunii mele
cioburi de vitralii
pe care le așezai într-o ordine dezordonată
ca puzzle-ul ăla cu animale
din copilărie
care îți încorda creierul
la 7.7 pe scara Richter
și te făcea să te întrebi
de ce să pui piesă lângă piesă?
că după oricum se strică totul
când încerci să-l așezi înapoi în cutie
de ce să pui pasiune lângă pasiune?
că după oricum uităm cine suntem
iubirea ta e o cutie rotundă
fiecare puzzle începe dintr-un colț
și se termină în acel colț
în care crezi că se pierde pasiunea
mă lași fără colți
și te aștepți să fiu la fel
te aștepți să-ți spun totul despre mine
mă chemi
spectral tălpile mele
au uitat cum să calce pe cioburi
sticla geamului prin care te privesc
e pătată de semne ciudate
și inscripții ale unei povești nereușite