am scris până m-am trezit singur
mai mult la ziua de naștere decât într-o casă de jale
îmi rup carnea
îmi caut trupul printre hainele unei femei
care a renunțat să mai fie

mama mi-ar șterge lacrimile dar nu mai poate nici ea

ca unul ce se poate distruge nu-mi pare rău
am prieteni atât de puțini
încât fericirea nu mă costă nimic

aș putea să scriu un volum
între bucătărie și baie dar cui i-ar folosi
să afle de la mine cu ce se poate lupta singur

o să-mi caut și eu hanul
cu mâncare la ceaun și ulcele din lemn
să-mi pun o roată de car sub cap
să-i povestesc vinului cu luna la ciclu
despre cine-mi trece prin pat
sau viața ca o femeie divorțată de două ori
asta ca să nu fie crezută de nimeni

de fapt sunt tot eu
în altă ipostază sau în altă fază în jurul pământului
îi admir pe oamenii străzii
trăiesc cel mai aproape de moarte

și poezia mea se simte mai bine așa
cu libertatea de a schimba mutările făcute
în lipsa unor principii
cartea mea zilnică este o femeie cu burta la gură
știu că trebuie să-i desfac genunchii
să trag
închid ochii să nu văd ce mi se lipește de mâini
mai mare greșeală să salvezi un om nu există

la presiunea emoției
rinichii mei reacționează intens
senzația că plutesc dărâmă totul în jur
gheridonul cu șampania rece
cadoul nedesfăcut

în spatele meu operatorul de zbor-
ultimul cadru