În slavă către soare curge luna
Nu se atinge unu-n cer cu altul
Doar amândoi că mângâie asfaltul
Şi-n umbre se unesc întotdeauna.

Mi-e gândul mic spre înger, cel înaltul
Şi întrebarea face pe nebuna
Din haos plouă stele-n rit întruna
Şi treaz să cânte e-al enigmei psaltul.

Stiloul plânge preacuvinte-n foaie
În slove însă doarme un nimic
Minciuna-n noapte albul învăpaie.

Nemuritor a fi aş vrea să-mi zic
Zidit icoanei leneş în odaie
Zadarul însă mi-este bun amic.