agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2024-02-05 | |
Dacă exiști în lumea-aceasta blândă
Ca o oglindă, mie, desenată Din sfântul meu nisip, ce-i fără pată Să mi te-arăți, căci nu sunt de osândă. De mă visezi, miliarde ani, în spate Pe-acest pământ, unde-mi țin, parcă, pașii Arată-ți pasul moale, ca apașii Spre trupul meu, ce stă în nepăcate. Dacă dorești, îți țin lumina rece Să nu mă doară soarele-n osândă De te-oi iubi mai mult, ai soră blândă Dar, mamei, mă ascunde, nu mă trece. Te chem și te invoc, găsește, iute Un drum, înspre iubirea-ncovoiată De-atâtea brazde reci, ce stau să-mi bată Și-mi țin sperieturi, ca unei ciute. Căci nu doresc, ca singură, în lume Să trec de orizonturi nebătute Îmi fac un pas mai tare, și pe vrute Te voi iubi ca-n steaua de la nume; Exiști? Și mă iubești? Și, nu-i minciună? Atunci de ce tot mă eviți, pe lângă străzi Un sturz mă cheamă în livezi, ogrăzi Să-ți văd mai bine, chipul, lângă lună. Cu netrădare, haide-mi și cuminte Tu chiar că mă iubești? Și nu mă minți? De mă amâni, îți jur, de la părinți Că o să mă cobor, pân-la morminte Pe-Adam îl bleastăm, și îl cuceresc Nu zic ce fac, dacă nu vii, în lume, Să plec de-aici, odată, că-i genune Ca să mă poarte-n lume, nelumesc. Tu vino, iute, după ce foșneală Va fi în al meu umăr, orișicând; Dar nu uita de primul nostru gând Te vreau în unitate, nu-i răceală. De ce nu-mi vii, tu nu ești existență Să-mi fie frumusețea-ți o petală Adam mă poartă și a lui greșeală O spăl cu lacrimi, pe sub Penitență. Și jur că plec, și nu mai zic nimică O sfântă raclă să mă ”ducă-n stea;” Și, poate, plânsul dragostea-mi va da Căci nu mă mângâi altfel, că-s peltică. Să vii prin umbre-mi, sieși, reciproce Și numai straiul nostru, de-ar conta... Te-or recunoaște stropul, carnea mea Și oase-s nemințite, echivoce. Dar tu nu vii și nu exiști, lumină... Sau spuneți, dacă aflu rostul, altfel Cu licurici și zâne, mândrul Abel - Ce mă sărută moale, să mă țină. De ce nu-mi vii? De, tu ești iubitorul Și cum să îmi astâmpăr osteneala... Să-mi spună Raiul, Iadul și Sminteala Ți-o dau deoparte, iute, cu piciorul... Acuma, știu... Trecut, voi da cu mâna Prezent și viitor, să te găsesc... Ori am prezentul gol și nelumesc Șir, lacrimi moi îmi umblă săptămâna. Să mă iubești și să te-ntorci, spre mine E tot ce îmi doresc și pot să sper Mă uit, în jos, cum un picior de fier M-a tot purtat, până aici, cu bine. Dar, tot te vreau, te cer, și-n sorți plecate De mă iubești, arată-te, tăcut Căci, mult prea mult am rătăcit, în scut Sub stele, ce nu au ce să arate...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate