Pustiul arde, se întinde!
Se refugiazã şerpii prin hambarele gândirii.
Pustiul cucereşte!
Ouã de şarpe clocesc în cuvinte
şi nasc o luminã oarbã ce bâjbâie,
se poticneşte prin pieţe, bazaruri
şi-n inimi dezgolite!
Pustiul covârşeşte!
Pânzã deasã de pãianjen se urzeşte între cuvinte,
între sus şi jos.
Unde e transluciditatea?
Limpiditatea?
Pustiul asurzeşte!
Unde e pacea care trebuia sã curgã ca un râu?
Cine va înãbuşi vacarmul pustiului
ce creşte cu obrãznicie
pe verticalã,
spre spaţii interzise?
Pustiuri însetate amarnic
se-nalţã cãtre rãcoarea unor nori amãgitori.
Sub cerul opac
nici lemnul, nici piatra,
nici apa, nici sufletul nu mai rezistã!
Doar puii de nãpârcã clociţi în cuvinte
viermuiesc sub vremuri de gherle şi noroi!
Strigaţi, strigaţi pustiuri!
Atât puteți!