Încerc
să empatizez cu frica ta de întuneric,
dar mă sufoc în spaţiul țipător
al iubirii tale.
Pereţii tãi contureazã arabescuri ciudate,
forme ce trec dintr-una într-alta,
culori ce-şi dau întâlnire prima datã
și-abia respirã,
într-o viermuialã brownianã.
Pânã şi norii ţi i-ai acoperit de vitralii,
iar ploaia ta se prãbuşeşte pestriţ peste inima mea.
E mult prea mult pentru un curcubeu,
e mult prea mult pentru o iubire.
Poezia se chirceşte-n mine,
ca un copil speriat
ce cautã simplitatea
și prospeţimea cerului
dupã o ploaie de varã,
privind prin ferestre curate.