Cea mai strălucitoare stea pe care
O purtam pe deget am dăruit-o
Adâncului cel mai adânc
Spre a-i vedea zorii
Întregi din sinele
Gol al golului.

Cum în nimbul florilor
I se deschid locuri unde
Ceea ce pierde i se adâncește
Din interiorul fecundului.

E cea mai strălucitoare stea
Ce am aruncat-o cândva.

Spre a o mai regăsi
Altundeva am construit
Din imaginația mea
Mii de vapoare.

Flote care să bântuie
Prin oceane după parfumul
Din fiecare sâmbur ce îi înflorea.

Strălucirea ei, ca un cuib de pui
Și ca o sulfină risipindu-și visul alb,
Încă îmi miroase a galbenă nemurire
Împodobită cu scântei de altcândva.