agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2024-02-22 | |
de doi bani speranță
când te uiți la pozele altora inima se strânge mai bine-ntre oase ca un pui de guanaco sleit de vântul patagonez vezi oameni mai în vârstă ca tine alături de cei de la care au primit viață undeva în ascuns de doi bani speranță că tu și ai tăi veți ajunge măcar ca ăia din poze că luminile ambulanței din fața blocului care împrăștie noaptea ca pe oscioare în care vecinii ghicesc viitorul sunt vitrine cu chorípan în punta arenas că fețele mascate de draperii curioase să vadă al cui e rândul sunt studii de formă semnate Guayasamín nimic nu-i real și disperarea aduce cu sine absurdul te-ai ruga să fii păsuit dar rugăciunile sunt volatile ca niște criptomonede capital supus riscului - nu poți investi mai mult decât ai dacă ar fi Dumnezeu amator mare de chilipiruri i-ai propune un schimb ți-ai trăi restul zilelor ca ieremit sau ai plăti pentru păcatele inchiziției în schimb tu și ai tăi să muriți împreună ca să nu vă rămâneți datori la cernutul țărânii zonda uneori când te gândești la greșelile tale e bine să ai și alți vinovați în afară de tine altfel creierul își ia sufletu-n bocceluță și se ascunde ba mai și cere un ordin urgent de protecție vinovat de serviciu îl scoți pe îngerul tău păzitor îngerul tău păzitor e un fel de alexey ignashov încasator bun și un lowkick senzațional putea fi numărul 1 dar pariorii și vodca l-au îngropat cum alexey face acum anonim naveta prin auckland și îngerul păzitor cu aureola în geantă își face de lucru când pe umărul drept când pe cel stâng în fața oglinzii ai repeta ca pacino tu nu ești rău tu doar suferi dar pentru că în ochii lumii nu ești util dacă n-ai celule HeLa te motivezi ca un sărăcuț din Assisi: valorezi exact atât cât valorezi în ochii lui Dumnezeu biofilie când inima e o calderă surpată și camera magmei pustie îndoiala dispare: viața imită modelele naturale nu interesează pe nimeni că mai există și altul omul e o pasăre rinocer tot ce are neprețuit sigilează în măruntaie cu săpun de pământ și într-un moment sublim de tandrețe începi să-nțelegi: tot ce trăiești e un episod în reluare din test de supraviețuire în doi când spre final în disperare de cauză trimiți urletul să caute ajutor iar urletul se întoarce în tine mai sleit ca o șoaptă și-ți spune: prietene we are fucking fucked
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate