Am distrus toate zidurile din odaie
Cu degetele
până mi-a pornit sângerarea cu suflet cu tot
Am tras ca la curățenia de paște când îți pui în minte să te speli de toate
Să te dai afară din trecut și din chipurile celor care
nu te mai știu
Am hașurat stația dintre două ființe diferite
Cu creioane scumpe
Oameni și plâns
înăuntru
Se crede că dorul și așteptările sunt dăunătoare
Pot provoca căderi de oriunde
Mai cu seamă
din noi
Adică
Cazi în fiecare clipă câte puțin
Pana nu te mai recunoaște nici o amintire

mi-am imaginat
cum ar fi sa mă consider în alt decor
lipită de mine ca de un copac care suspină
atunci când îl frânge vântul
până la ultimul vreasc
să iau și o pasăre vie și veselă
pe care sa o păstrez în sân
să-mi scriu poezie din dragoste
să miros ciudat a aripi
a mamă
a poveste