am înhățat cuvinte din tolba inimii
sătule de umbra venelor înfundate
de suferință
până când emoția tâmplelor albe
din echinocțiul unei toamne pierdute
în simplitatea mustului
și-au stors singure versuri
în toată simplitatea lor, dar
în deplină egalitate cu cei doi ochi
vor să inunde cu lacrimi
pe cei înstrăinați în cimitire

mie frică de lacrimi, de singurătate,
de acel piedestal care înseninează singurătăți
fără să le înalțe, și
toate acestea numai "ca Tu să poți simți iarăși"
aureola divină din puterea scrisului,
din puterea timpului, "care dărâmă palate
pentru a îmbogăți versurile".