agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1735 .



intuitu personae
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [emilian ]

2024-03-05  |     | 





cuba libre

recunosc
singurul lucru la care mă pricep cel mai bine e să greșesc
și pentru că am făcut din asta o artă
din lipsă de alte valori și repere spirituale
voi găsi un oraș care să-mi arate recunoștință
să facă din țeasta mea o casă memorială
voi avea la intrare o statuie din fructe exotice
biletul va costa două țigări papastratos
și un mim va ghida curioșii
prin singurătatea mea holografică

pentru că nu am pe nimeni
și nimic al meu
cei mai mulți vor spune că sunt
un om fără căpătâi
perfect le răspund
în cazul acesta
nici moartea nu va ști pe unde-mi fac veacul
nici voi nu veți ști
care-i partea corectă a trupului
la care creștinește
să plângeți

gloria mundi

într-o zi am să mă dau de trei ori peste cap
și-o să devin bărbatul cel responsabil pe care toți îl așteaptă
ca pe mesia
voi fi un om de succes
antreprenor de pompe funebre (trei morți pe lună să am
și viu m-am făcut)

îmbrăcat casual de la tony adams și cocoțat pe un hoverboard
-să las impresia de plutire spirituală-
voi avea promoții de-o să vă stea inima
ca un ceas neîntors

în loc de sicrie voi scoate cărți cu supracopertă
pe care scrie sicrie (în fond a scrie o carte
e ca și cum ți-ai săpa groapa și te-așezi de probă în ea
să vezi ce-ai putea să însemni)

în loc de chipuri fardate-n exces
voi scoate la imprimantă 3D
câte un giulgiu personalizat
din torino

în cele din urmă
-pentru că tuturor nu ne e frică de moarte ci de lipsa aproapelui-
în loc să vă cobor în morminte anoste și proaspete
o să vă înșurubez în memoria cunoscuților
ca pe niște mici balerine
în mici cutii muzicale

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!