e-un dumnezeu în temniţă de carne
mormânt aşteaptă-n ceruri ca să suie
dar clipa se preface în statuie
nădejdea-n Rai alene s-o răstoarne.

gândesc un sens ce în enigme nu e
rătăcitor cu ruga la lucarne
şi pasărea un zbor să îmi întoarne
în primăvara asta-n imn vierzuie.

grădina-i drum de reavăn şi de floare
vorbind în ochi sub ne-ncetate ploi
de-alungi un ideal că se mai moare.

fiind sub nor de raza dulce goi
de unde te-am găsit îmi eşti culoare
a îngerilor ce renasc strigoi.