scrisă ca un cufăr în care intră oameni
să își măsoare pulsul ce se simte sub piele
cel mai adânc

te citesc
cuvintele tale sunt împărații cu ferestre mute
deschise către toate lumile

îmi visez umbra că se depărtează încet
de trupul meu

te șterg când transpiri în întuneric
sângele altor oameni

atingerea este doar iluzie ce nu durează
niciodată mai mult decât ne putem imagina

uneori obosim și cuvintele tac cel mai frumos

aseară am cusut un copac de apă lângă degetul tău
și toate florile de la tine au început
să sângereze.



Photo credits: moroha (Pinterest)