Veșnic flămând, o caut prin casă cu lumânarea.
Azi așa, mâine așa, până când fac urât.
Ea face mai urât decât mine și, pentru că e rotundă și mică,
(altfel spus, o sferă, semnul perfecțiunii)
îi permit.

Apoi, după ce revenim la formele noastre obișnuite
ea, buricul pământului, eu, Columbul ei, și ne scutură dorul,
Așteptăm să vedem care cedează primul, adică o așteptăm pe ea
să întrebe ceva, cum va fi vremea mâine sau traficul noaptea.

Dacă ne privești pe rând, n-ai cum să nu salivezi.
Dar împreună, știi – n-ai nicio șansă!
Genul acela de care te ferește Cel de Sus, cât poate și el,
pentru că dragostea nu poate fi așa, irosită, cum a pățit-o nu demult, cu Adam!