Când eram mic
îmi spunea mama
să- mi fac o rezervă de bănuți
într-o cutie de chibrituri
și am tot adunat din
buzunarele lui tata
câte un bănuț de cinci
de cinsprezece
și de douăzeci si cinci
și când era să pun în cutie
ultimul bănuț
m- a prins tata
cu mâinile în buzunarele lui
nu
nu m- a certat
ci mi- a spus să stau pe genunchi
de bunăvoie
iar jucăriile preferate
le- a pus într- un sac
a legat sacul la gură
și l- a ascuns în pivniță
printre murături
și printre sacii cu cartofi
am plâns o bucată de vreme
până am uitat de jucării
dar cum mama e tot mamă
și cum
nu se putea transforma în nimic altceva
mi le- a adus fără să- mi spună nimic
probabil lăsând totul pentru o altă zi
dar n- a mai apucat...

de atunci inima mea
a devenit un doliu nedeclarat