Admir o necunoscută tristă, tăcută și frumoasă;
în ochii ei freamătă o lume densă,duioasă: par gânduri ce zboară-mprejur și nu se opresc,
Și tot privind la ea, chiar și eu simt că-nfloresc...
Încerc să mă strecor în misterul din umbra-i tăcută,
dar ea mă ignoră stând cu ochii închiși,cu totul mută,
Dulcele-i chip îmi devine un mister ce nu văd cum o să sfărșească .
Fără să vreau, mi-o-mbrac într-o mantă de aur regească...
Și dacă, de mâine de ea nu-mi voi mai aduce probabil aminte,
acum eu, în gând, îi înalț un tron de aur prin alese cuvinte și-o contemplu precum stă oftând, tăcută, tristă și vie,
când... deodată, ea se ridică speriată și fuge, zurlie -
(lăsând în mine o abia-ncepută etern avortată poezie...).

Glen Ellyn, 28 apr. 2024