CoÅŸmaru-ÅŸi vinde ale groazei poame
Şi gura minţilor din ele muşcă
Eu în infern zăcând în spaimei cuşcă
Mi-e gândul tremur, noapte să exclame.

Licori de umbră-n geamăt dau de duşcă
ÃŽn diavoleÅŸtile nocturne crame
Privirea mea ce-i aruncată-n geam e
Doar zbor beţia fricii de-l împuşcă.

Peţit cuvântul de fior de teamă
În iadul alb al ciornei îl aşez
Simţiri ce-s hâde că peniţa-mi cheamă.

De sub genunchi ţâşnind de Domnul Crez
Zdrobind rotulele-n altar de-aramă
Curajul strig uman să-l venerez.