potirul lunii varsă-a razei zeamă
pe guri de ochi, mirarea s-o îmbete
misterul sapă-n umbre, plâns orbete
şi haosul în stele chipu-şi cheamă.

tu vii cu palme-n trupul meu încete
şi mi se face-adânc înalta teamă
în vis de doi lăuntrul să îmi geamă
distanţa aruncându-ţi-o din plete...

genune să înclei în slavei frică
în sacru să cobor de văz ridic
în tine nelumini că mi se strică...

şopteşte despre zei umanu-mi mic
dar strângător de basm ca o furnică
în poala nopţii vămi de-amor să-ţi zic.