Cărţi şi hărţi geografice (mappa mundi), un stilou de scris – un simbol al împărtăşirii gândului, gata de a fi înşirat pe un petic de hârtie. Altfel viaţa n-ar avea un caracter definitivat fără o autonomie absolută în arta aşternerii a florilor de cerneală pe fondul imaculat al hârtiei.
Se impune cu multă stăruinţă să pătrunzi în filele îngălbenite ale cărţilor, astăzi când societatea noastră furibundă aleargă spre a se alimenta cu amintiri despre viitor în care să nu mai fie nevoie de celelalte din trecut. Să nu mai fie nevoie de trecut e ca şi cum ai fi aer, aerul capătă înfăţişarea milei şi a durerii, constatând că n-ai fost decât un spaţiu nevăzut în cele patru vânturi ale pământului sau deşărtăciune solitară în văzul străinilor.

Am admirat-o pe scriitoarea Ileana Vulpescu încă de când i-am citit cartea, pe care o am în păstrare din anul 1993, iunie, 13; Arta conversației. Acea carte m-a surprins pozitiv ajutându-mă totodată să înțeleag (la vârsta mea crudă de atunci) că viața de zi cu zi este un purgatoriu etern. În dragoste nu există altceva decât Raiul sau Iadul; ori suntem mântuiți, ori blestemați, Că arta de a scrie povești constă în a știi să extragi din NIMIC tot ceea ce este de înțeles în viață. Dar când pagina se termină, viața continuă și ne dăm seama că ceea ce știam nu era absolut NIMIC.
Ce m-a fascinat și continuă să mă fascineze la autoarea Ileana Vulpescu și cărțile ei sunt acele momente care, după închiderea cărții, mă fac să îmi doresc să fiu prietenă cu autoarea și să-i pot vorbi despre singurătatea infernului acestei vieți pe care o ador. . . Mi s-a întâmplat în acel timp îndepărtat!

Efectul unei cărţi asupra noastră este real doar atunci când simţim nevoia să-i împărtăşim intriga: să iubim când personajele iubesc, să plângem când eroii suferă sau mor.
Practic, dacă nu simţim toate acestea, poveştile rămân în starea lor latentă, adică litere moarte.
Când citeşti, călătoreşti prin lume iar dacă ai reuşit să aşterni pe hârtie momente din viaţa călătoriei, ai obţinut ceva mai frumos decât toate frumuseţile lumii văzute şi nevăzute.
Cartea nu aparţine nimănui. Nici celui care a scris-o, nici celui care o citeşte sau o cântă. Nu eşti tu cel care alege cartea, ci cartea te alege pe tine să-şi spună propria poveste. Noi suntem povestea cărţii. Cartea suntem noi! Un clasic este o carte care nu termină niciodată ceea ce are de spus celor care o citesc: imaginile devin filosofie, iar autorul bogăţia cititorului. Un scriitor scrie pentru ca alţii să citească şi să lase o moştenire, Și pentru a-ți cunoaște bine prietenul, dar pentru asta trebuie mai întâi să citești cartea lui preferată.

Mulţi mă întreabă dacă în era revoluţiei digitale, va supravieţui cartea sau va dispărea? Răspunsul este da, cartea va rezista. De ce? Oamenii preferă şi astăzi cărţile tipărite pe hârtie pentru că le pot împrumuta sau le pot da, ca orice alt obiect. Este un sentiment de satisfacţie estetică care continuă să fie relevant din punct de vedere cultural.

Pentru mine, Arta Scrisului, este o poartă către Artă.

Camelia Opriţa – Zidul gândurilor (aprilie, 2020, roma).

Mulțumesc pentru fotografie prietenului meu scriitorul
Cristian Neagu.

“La început ai să-l urăști, ai să-l scoți din rândul oamenilor; pe urma, are să-ți devina indiferent și n-ai să mai cheltuiești niciun sentiment pe el, și mai pe urma, ai să te uiți la el cum de fapt trebuie să ne uitam la fiecare semen al nostru când începem să-l consideram prin prisma unui singur sentiment: înțelegerea.”

scriitoarea Ileana Vulpescu (n. 21 mai 1932, Bratovoești, Dolj, România – d. 12 mai 2021, București, România) a fost o filologă, lexicografă, prozatoare, romancieră și traducătoare română.