Ai fost logosteaua mea
Nici nu îmi puteam apropria fotografia necunoscută, pentru că nu te cunosc
Cine ești, unde
Lămpile sunt întotdeauna singure și televizorul vorbește despre nevăzutele războaie
Iubitul meu perfect și necunoscut
Cunoașterea, în sine, este despre sine
Porniți lăutarii să cânte cu îmbrățișări de lumină de stea îndepărtată
Iscată dinspre stele, chemând sufletele pereche
Fii evaziv
Nu se cumpără nu se vinde
Nu se înțeleg compromisurile
Și-apoi mă izbesc de pământ
Dacă am văzut drumuri de stele pe degeaba
Întotdeauna o să visez la logosteaua mea
Care nu există aici
Ci se vinde...
Dacă eu nu o învăț să nu se cumpere
Luna nu luminează pe degeaba pe întuneric sau poate și ea zâmbește în rochia albă a inutilităților
Unde ești?
Tamburine, lămpi și lămpașe, în mână
La miliarde de ani lumină, și tot vin, poate, foarte flămândă, după tine
Lăcrămioara îmi lasă clopoțeii în pace, primăvara, iar laleaua râde, în ploaie, se vrea adunată
Nimic nu este inutil în lumea aceasta târzie
... Milioane de ani...